подборка из антологии (пер. на румынский Лео Бутнару)
подборка из антологии (пер. на румынский Лео Бутнару)
Фото Владимира Коркунова

подборка из антологии (пер. на румынский Лео Бутнару)

«Panorama miniaturii poetice ruse» (XVIII — XXI вв.), 2021

*

în text se naște viața
embrion în interiorul copacului
crește până la faza albă a rămurișului

fereastra deschisă a pământului permite
să pătrundă rădăcinile liniilor punctate

moartea e posibilă însă:
nu în această viață

  
*

până limbajul nu încetează să-și recunoască cuvintele
iar ferigile noilor voci nu au învălătucit
literele înțepenite

nu extrage limba din gura mea
plină de buruienile vechilor adverbe

tanzania

libelula trece-n zbor printre amatorii de discuții
dinspre kilimanjaro spre zanzibar
peste savana arsă de soare
prin arhipelagul paradisiac de la înălțimea vântului

furtuna rupe-n fâșii dimineața devreme
din sezonul ploilor

certăreții se apropie de apa lăptos-albăstrie
depășesc delfinii
șase capete unesc tivurile argumentelor
într-o tanzaniană
dispută generală prelungită dincolo de hotare. 

decembrie

parisul într-un raion de dormit de pe nipru
suferă singurătatea turnului eiffel

parlez-vous français într-un anume vector lingvistic

al turistului rus care
privește zâmbind în
ochii fotografiilor

*

arealul odăii locuibile
la subsolul etajului
răstoarnă spațiul

[locuitorul subacvatic
Se afundă în apele cearșafurilor]

oceanul ce a cuprins cerul
se răsucește-n erupțiile pasiunilor
pomenindu-se deasupra
pătrunzând cu munții în adâncul

umflatei macre a norilor

*

norii la straja vântului
orașul acoperit de vălul ploii
stropii sărind de la netezișul băltoacelor

se lovesc de tălpile lui dumnezeu
și alunecă-n jos

se lovesc și zboară
ba în sus ba în jos

rămânând de mas în hanul norilor

*

12 apostoli pe țărmul mării
așteaptă corabia
țărmul e plin de schelete din scânduri

bobulețul clitorisului sus ca farul luminează calea
piatra din adânc se suprapune cu reflecția ei


și nimeni nu a fost binecuvântat
nimeni nu se ridică din plocon

uneori corăbiile reînvie
și locuitorii din apropiere văd
cum renasc punțile și lemnul
și de pământ zboară în sus stelele căzute

*

vocile peștilor
se bat-zbat de partea interioară a apei
îngropându-se în nămol

*

peștele se zbate în îmbrățișări
apoi
își amintește că e om totuși
și se calmează

*

am uitat cum să mă întorc la tine

aduceam frunzele la tulpina arborelui
însă arțarul nu permitea reîntoarcerea lor pe crengi

la fel și eu

întind palma
iar tu pui în ea o monedă și râzi
întorcându-mi sau depozitul sau niște procente bancare

*

Pentru R.B.

stai dimpotrivă
un mic van gennep
și cauți
ritualul trecerii
din partea ta de masă spre ea
de la limba ta spre limbile ei
fie măcar una

*

trenul taie lacul
în două părți de lună

clipești —
și apa înmărmuri
în cascada ta verticală

pleoapele zvâcnesc în sus coboară iute
rogozul strânge merișorul pe gâtlejul tău

baya

o mare militară nedesenată
la țărmurile sunetului

țarul care îmbrăcă sutana
stinse veacul întunecat
boteza orașe pe tabla de șah
închizând cele patru obloane
ale pământului

țarul îmbrăcă sutana
țesută din materia materiilor umane
/amor+2 conform regulilor D&D 3.5/
rase sub rasă gâtul
stoarse aerul din mitropolit
în final rezultând turn-based strategy
cu elemente RPG

*

și chiar dacă ei aveau trai comun
tu te întorci acasă știind că
există ceva mult mai important

în interiorul trupului dar dincolo de materialitatea lui –
va rămânea cu ea după plecarea ta
și poate chiar te va urma

*

împreună cu frunzele zbori spre sud
dar
spre deosebire de ele
nu te vei mai reveni

*

cine-și luă zborul și răsună a gol
în somn căzut pe asfalt
odată ce atlantida aducând a golem
fragilă e de neapărat

odată ce inconștientul de sub materie
materiei îi cade-a geamăt și abandon
cad băiețandrii din necredință
chemați de tine la telefon

vorbirea va trece în liniște
ca-n text calmă vocea se va topi
când singurătatea pe sine se dublează
și omul prinde a scânci

*

de cum e atinsă de
florile pe moarte

vaza reînvie

*

frizerul
tunde fețele

pe icoanele lui
rodcenko

oamenii din secolul XX
sunt înmormântați cu peruci pe cap

cu chip de sfinți

a patra dimensiune

în imaginile constructiviștilor
oamenii sunt plați

obțineau tripla dimensiune

dar
am auzit că
unii pictori și poeți
/ba chiar și unii monștri/
au izbutit să deducă
o a patra dimensiune

*

îmbrățișând perna
ascultai atent

de se bate sau nu
inima

nu
nu
nu

*

cu rămășiți de bucurie
hrănii păsări din cer senin
și iată că zorii au argintat
al omului destin-declin

c-un an îmbătrânea într-o zi
limba se împleticea nătângă
când spre mănăstire rătăcea
unde păcatele să-și stingă

de vorba nimfei sfâșiat
căta-va loc fără-de paiață
unde sonor se risipește
roua-n devreme dimineață

*

pe degete alunecă
inelele cuvintelor

depănate

depănate
depănate
depănate
depănate

scrie poemul cu
mâinile unui străin

15 martie

Săgeată șuierătoare – la parastas –
de suflet spălăcit.
De unul singur (semănând a «amin») –
în apartamentul pustiu,
unde aș fi putut să te găsesc…
O, baba-oarba!
…Arunc hulubilor din pită
de parcă-aș da mită.

*

înmoi amurgul în ceai
ca fidelitate unui sorb
se va prelinge peste margini
ca spaima unui orb
(fără de zahăr) și eu mă tem
că prea apar în toate
chiar dacă par mai mult că sunt
decât aș fi-n realitate

Greierașul

Opt zile până-a ne întâlni
atât mai am de a trăi.
Timpul vindecă prin moarte;
vocea da – de ipsofon,
iar sufletul lui este mort.
Seara e plină de foșnet,
noaptea – spaimă răspândită.
Nepăsător te voi cuprinde.
Iar când va plânge greierașul
tânguios, jeluitor
în tine va zvâcni pruncuța.

*

pe ea nu avea decât
doi-trei fulgi de nea

*

pentru a te citi iubita mea
eu nu am nevoie de lumină

*

nevinovată-i limba până
nu nimerește-n gura altuia

*

eu te-am supărat
răbdare
tandrețe
drăcușori în priviri

*

cădere de pe acoperiș
      fractură de credință

amanta

cu singurătatea
bând la bruderșaft

caută-mă

scrie-mi la vk-84@mail.ru
telefonează-mi la 9851741763
intră pe magazines.russ.ru
alege vkorkunov.com
conform formei de căutare
incontact sau facebook
altundeva eu nu mai sunt
restul e minciună

infidelitate

tu
două litere
t și u
dar iată că deja-s patru

*

Pentru O.

să plecăm la noi înșine
unde am pute să ne întâlnim
tu cu tine
sau eu
cu mine

*

insomnie
dă-mă pe mine mie însumi
de medicament

*

Amintește-ți de mine pentru că
nu se știe ce se poate întâmpla

*

singurătate
timpul
deraiat

*

sesizând ceva neînțeles de fragil
tu

*

pielea ta
o memorizez
doar noaptea

*

filologii-amanți
seară de seară
sunt preocupați de textualism

centon

eu stau la geam dincolo de el un plop tremurător
de care s-a spânzurat iuda

*

când greșești faci umbră pământului
când mori o pierzi

*

ai lipsit de mișcare vulturașul de ghips
deja nu-i vei mai permite
să zboare din palmă în palmă

Esențial din Joyce

De băiețandri se apropie un bărbat.
E șoarece de bibliotecă
(sau un pervers, ceea ce, de fapt, e una și aceeași).

— Voi chiuliți de la lecție, — zice, —
Iar eu m-am dezmorțit cu Walter Scott.

*

acul se îneca în pernuțele degetelor
și când plesnea pielea
lui i se părea că cineva strigă
«om peste bord»

dragoste

înțelegeai
știai
credeai
iubeai
iubito
adorato
dragă
scumpo
iar acum pune semnele de interogație și citește din nou

concediu romantic

botul umed al delfinului
se atinge cu încredere de mâna care-l hrăni

te imaginezi ca o cambulă ce nu-i în stare să vadă
mamiferele care-au uitat gustul laptelui

cine ai fost tu
zi care-ai îngropat în nisip cearșaful rușinii
om rătăcit în delfinariul gândurilor mele
snop de raze răzbind din fântâna camerei ce se răcește

strig în propria-mi sine
acoperind bubuitul tunetului în regiunea inimii mele
fără a spera la răspuns

știind că nu există răspuns

*

Art no
standard
artă
te isca
futuriza
fu ism
diletant
delete

*

Da, nu – niciun fel de libertate.
Între ele,
agățându-se de margine,
virgula.
Dar nu, nu…
Deja s-a și desprins.

*

să mă las la voia întâmplării
luând-o orbește pe urmele tale

Dumnezeu

Este imposibil să nu existe Dumnezeu
pur și simplu el nu-și poate lua ochii de la trifoiul
care a crescut în umbra unui evlavios
și a rămas nițel în urmă…

*

te-ai teleportat în omul ce pășește pe prima zăpadă
cablurile funicularului între mamelele a două mormane
peste pădurea de conifere ca un pârâu strălucitor

cu sărutul său arzând panta dezgolită a muntelui
el trece cu palma peste coroanele arborilor
își afundă palma în defileul cu zăpadă moale

dimineață soarele se va culca pe costișă să usuce râurile
va tunde pădurea

din defileu va apărea un avion de hârtie
ba strângându-și ba întinzându-și aripioarele
ba strângându-le ba întinzându-le

Share on facebook
Share on twitter
Share on pinterest
Share on vk
Share on odnoklassniki
Share on telegram

Еще записи по теме